Care e rolul observatorului electoral?

« Observatorii sunt reprezentanți independenți, acreditați de o organizație neguvernamentală, care nu susțin activitatea niciunui competitor electoral și urmăresc respectarea legislației în mod echidistant. Aceștia nu vor face niciun fel de comentariu de natură politică, în nume propriu sau al organizației care a facilitat acreditarea. Nu se vor implica direct în procesul electoral, nu vor asista alegătorii să voteze și nici nu vor ajuta în niciun fel membrii biroului electoral în activitățile care le revin în mod legal, precum numărarea voturilor.

Rolul principal al observatorului este să vegheze la respectarea legislației și să raporteze președintelui BESV orice neregulă (verbal sau scris). »

(Manualul Observatorului, Expert Forum)

Ce îți oferă această experiență?

  • Un training în limba franceză cu experți electorali francofoni, care îți vor spune mai multe despre vot, observare electorală și despre rolul tău în ziua alegerilor. Training-ul se va desfășura pe 15 mai, la ora 16h00, la Institutul Francez din București. Ai posibilitatea de a participa și la training-ul susținut în limba română, organizat în cadrul proiectului național Fiecare Vot.
  • Un badge – acreditare de observator electoral, kitul observatorului
  • Atestat de participare la trainingul susținut de Consiliul Europei și la misiunea de observare electorală din 26 mai 2019, importantă pentru perspectivele tale universitare și profesionale.
  • Posibilitatea de a descoperi cum funcționează democrația pe teren, într-o secție de vot, pe 26 mai.
  • Oportunitatea de a participa la toate acțiunile susținute de Rețeaua observatorilor electorali francofoni și a organizațiilor partenere – conferințe post-electorale, colocvii, workshop-uri, party-uri

Ca să te simți un observator pregătit și încrezător, și ca să profiți din plin de această experiență pe teren, noi rămânem la dispoziția ta online pentru orice informație legată de ziua alegerilor și organizarea misiunii, precum și în ziua votului cu asistență electorală telefonică: 0800 080 200 (gratuit, pentru România) 

Închide Menu